SmartStart

Asociația de marketing a studenților din România este partener în cadrul proiectului SmartStart (Cod contract: POSDRU/176/3.1/S/150689, „Promovarea competenţelor şi iniţiativelor antreprenoriale pentru iniţierea de afaceri sustenabile şi competitive pe piaţa europeană”).

De ce SmartStart?

• Primești 25.000 de Euro pentru materializarea ideii tale de afacere
• Îți dezvolți abilitățile antreprenoriale printr-o experiență unică
• Participi gratuit la cursuri de inițiere în afaceri
• Îți petreci timpul facând ceea ce îți place
• Interacționezi cu specialiști din mediul universitar și de afaceri
• Demonstrezi că prin implicare se pot obține rezultate remarcabile
• Activitatea ta se desfășoară într-un mediu de lucru profesionist
• Beneficiezi de consiliere pe tot parcursul proiectului

Cui ne adresăm?

Persoanelor care doresc să inițieze o activitate independentă. Tot ce ai nevoie este o idee bună, iar mai departe te ajutăm noi. Numărul de participanți: 400 (din care 60 % vor fi femei-240 de persoane-respectiv 80% tineri cu vârsta între 18 -25 ani înmatriculaţi în învăţământul superior-320 de persoane)

Zona de implementare

Ești din București, Ilfov sau zona de Sud-Vest a țării (Județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea)? Atunci ești cu un pas mai aproape de obiectivul tău.

Perioada de implementare

09 Februarie – 08 Decembrie 2015

Descrierea programului

În faza inițială a proiectului participi gratuit la cursurile de inițiere în afaceri. Programul va include două tipuri de cursuri:
• Cursul de “Competențe antreprenoriale” care va fi urmat de toți cei 400 de participanți.
• Și un curs la alegere dintre: “Management si Marketing Cultural”, “Manager Proiect” și “Operator introducere, validare și prelucrare date”.

După această etapă, vor fi selectate cele mai bune 40 de idei pentru finațare și implementare. Și astfel, ideea ta de afacere va fi finanțată cu 25.000 de Euro.

Domenii care beneficiază de finanțare:
• Turism şi ecoturism
• Industrii creative
• Tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor
• Sănătate şi produse farmaceutice
• Energie şi management de mediu

Data limită pentru depunerea proiectelor este 15 Mai, urmând ca anunțarea câștigătorilor să fie realizată pe 25 Mai.

Astfel, dacă ai o idee de afacere și ești:
• entuziast
• pasionat
• ambițios
• creativ sau
• cu apetență pentru noutate, atunci proiectul SmartStart este motorul de acțiune pentru inițierea unei noi afaceri și obținerea unei investiții de 25.000 de Euro.

Mai multe informatii sunt disponibile pe portalul proiectului: www.romania-startup.ro.

Vino și descoperă cum poți tranforma o idee în succes în doar câțiva pași simpli!

By | 2018-05-31T07:10:08+00:00 February 28th, 2017|0 Comments

Leave A Comment

Top